Intro

Porumbei in departare

Un inger mi-a proptit de cer o scara,
varful ei se odihnea pe-un nor,
pe trepte, porumbei din departare,
osteniti de moarte, se opreau din zbor.

Am inceput sa urc si sa-i dau deoparte,
cu fiecare treapta ceru-i mai frumos,
vedeam o vesnicie si ceresti palate
si picau din zare porumbeii jos.

N-am mai rabdat tipatul de moarte
si m-am oprit la zidul dintre nori:
"Te cheama vesnicia, urca mai departe,
ti-e mila acum de porumbeii calatori?"

M-am oprit si m-am prabusit in iad,
simteam pamantul alergand spre mine,
apoi un foc si-am inceput sa ard
si n-am mai stiut de e rau sau bine.

Tarziu, eu am deschis ochii pentru o clipa
si-uimit m-am pomenit dincolo de nori,
Hristos era acolo, cu mana-i sfanta,
tinea in palme porumbeii calatori.

poezie de Gavriil Stiharul